Tragic destin

In noaptea unei veri aprinse

Zacea in coltul strazii un trup fara suflare

Si langa el veni ca din senin apoi se-ntinse

Un chip pietrificat,satul de cautare.

Fata luase ca sa scape de focul chinului care-o pandise,

O supradoza ce pentru ea inseamna moarte.

Era singura usa de scapare si gandise

Ca in alta lume va scapa de tot si toate.

Pierduse fiinta ce-i era chiar viata

Si pentru ce-ar mai vrea acum ca sa traiasca

Cand destinului ei atarna doar de-un fir de ata,

Caci el n-o iarta,el acum stie doar sa o urasca?

Dar totul brusc se ineaca in durere...

Durere cuprinsa de-o liniste spectrala.

El isi dorea acum si nu-nceta sa spere,

La o minune ca sa aline inima cuprinsa de-ndoiala.

O lua in brate regretand ca a fost slab...

Si ca a lasat-o sa plece-n lume-ndurerata.

Acum regreta caci totul s-a-ncheiat

Si nu va mai putea iubi cum a iubit-o pe acea fata.

Ii pare rau ca i-a strigat cuvinte dure

Si c-a lasat ca jocul vicleniei sa-l inhate...

Regreta ca s-a despartit de ea,caci ar fi putut sa-ndure,

S-o ierte,s-o sarute si acum s-o stranga-n brate.

Si-o roaga sa se-ndure de inima sa franta,

Sa il asculte-o clipa,apoi sa se decida.

Dar in zadar caci fata de lumea noastra-i rupta,

O lume rea,vicleana si uneori perfida.

Baiatul pleaca-ndurerat si se ineaca in tutun,

Apoi bea pan’ la epuizare si se-nchide-n lumea sa din scrum

Drogurile-i sunt acum prieteni si sufera si plange neincetat,

Caci viata ce-o traieste e departe de cea la care a visat.

Urmeaza clipe fara sens

In care duce-o lupta cu constiinta;

Viata i se pare acum de-neinteles,

Si simte cum isi pierde si credinta.

El pleaca zapacit umbland pe strazi,prin ploaie

Si o vrea doar pe ea,ingerul ce-l pierduse...

Nu stie ce sa faca acum pentru o zi cu soare

Alaturi de fiinta ce sincer o iubise.

Isi aminti durerea ce i-o pricinuise

Facand-o sa plateasca fara a avea vreo vina,

Caci el credea ca fata il mintise,

La fel ca toti aceia din lumea sa cretina.

Si se trezi pe marginea lacului unde-o cunoscuse,

Si-si aminti acea clipa ce-n suflet vesnic va trai.

Pierdut in spatiu rememora momentele confuze,

Fara sa-si dea seama ce lucruri noi va mai simti.

Si-n haosul ce ploaia il nascuse,

In lacul agitat el chipul fetei il zari.

Se arunca sa prinda ceea ce pierduse,

Dar apa-l prinsa-n ghiare si moartea il primi.

Astfel se termina povestea celor doi indragostiti,

Caci lumea vrea ca sa distruga tot ce e perfect.

Si zilnic se-ntampla lucruri ce nici nu le ganditi,

Caci cu totii picam prada in al raului desert.