Cu multe veacuri ce-au trecut,
Pe vremea cand abia se-nfiripau legende...
Pasea semet,potecile scurtand,
Un inorog cu stea in frunte.
Era o fiinta pura,fara pata,
Cu ochi divini,ca cerul straveziu...
Era o cratura de rau neintinata,
Chiar de traia prin lume,clandestin...
Slujise in trecut o tanara domnita,
Caci se lasase prins si imblanzit,
Se atasase de-aceasta cu blandete,
Caci bunatatea ei se-ntindea la infinit.
Insa erau si fiinte egoiste
Ce isi doreau ca sa-l distruga,
Caci visau ca ale sale puteri nemarginite,
In maini rau-voitoare sa ajunga.
Dar fiind tanar murg fara pereche,
Cu blana-i alba stralucind,
La dragoste...pentru a nu o stinge,
Il puteai vedea chiar renuntand.
Astfel pleaca-n lume-ndurerat,
Fata-i fiind o raza pala...
Priveste-n urma la fata ce-a lasat,
Si din ochii tristi,o lacrima coboara.
Legenda in trecut...
Acum cazuta in uitare,
In vremuri noi,
este normal se pare!
Din mandrul inorog
cu stea in frunte,
A mai ramas doar o legenda,
ce multi par sa o uite...
Insa strabunii spun
ca bravul inorog din ceata se va-ntoarce,
Atunci cand din ce-am invatat,
viata noua ne vom face...
Doar atunci il vom gasi,
la fel ca si pe celelalte fiinte,
Caci vom simti ca un copil
cu sufletul plin de blandete!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu